miercuri, 30 iunie 2010

Leapşă

Pentru că nu am mai pus nici o leapşă până acuma pe blog (ci doar am răspuns la una) m-am gândit că ar fi timpul să vă pun una. În special pentru Georgy, că tot ma neglijat în ultimul timp, aşa că m-am gândit să-i dau de lucru.
Stăteam zilele trecute şi mă gândeam ce mi-am dorit eu să mă fac când eram mică. Şi acum încep lista:
1. Să ma fac bucătăreasă, adică să prezint reţete culinare la televizor.
Acest vis sa spulberat acum vreo 3 ani când mi-am dat seama că eu defapt nu am nici o treabă cu gătitul. Îmi place doar să mănânc.
2.Să fiu a 3 a Andree din trupa Andre. Acest vis a fost încurajat în mintea mea de faptul că mami a fost cântăreaţă şi mă gândeam că am moştenit şi eu ceva de la ea. Dar şi la acest vis am renunţat pentru că şi mami a renunţat pentru familie la muzică, deci am zis că ar fi normal să renunţ şi eu.
3. Cea mai recentă meserie care am vrut să o îmbrţişez a fost aceea de doctor veterinar. Asta pentru că îmi plac animalele foarte mult. Şi la această meserie am renunţat pentru simplu motiv că nu suport sângele.
4. Mi-am dorit la fel de mult să fiu somalier. Nu pentru că îmi place vinul exagerat de mult ci pentru că mi se pare o meserie nobilă.
5. Mi-am dorit să mă fac designer vestimentar. Această dorinţă a venit în timp ce îi "recondiţionam" hainele mamei.
Încă nu mi-am găsit vocaţia. Dacă cineva stie ce meserie mi se potriveşte este rugat să mă ajute, pentru că după cum se vede încă nu stiu ce vreau să mă fac când cresc mare, iar problema acuma apare, cred că am crescut deja destul de mare şi ar cam fi timpu să mă hotărăsc.

marți, 22 iunie 2010

Episodul 2

Este deja a doua zi de când am aceleaşi sentimente de respingere faţă de societate. Gândind astăzi la rece toate cele petrecute ieri şi toate cele acumulate în decursul anilor, îmi dau seama că nu mă pot calma nici după 48 de ore. Am sentimentul că dacă mai închid şi de această data ochii voi rămâne tot la statutul de ţintă, pe când eu îmi doresc să fiu cea care apasă pe trăgaci! Pot ţinti multi indivizi dar nu îmi doresc asta, îmi doresc să ţintesc doar acei indivizi care odată sau poate de mai multe ori au tras în mine fără milă şi în special fără motiv! Nu vreau să pozez în victimă, vreau doar să schimb măcar un dram din socitatea în care trăim!

luni, 21 iunie 2010

Multă speranţă, mare dezamăgire!

Dezamăgire sau poate repulsie sau mai bine spus silă. Nici nu stiu cum să descriu ceea ce simt în momentul ăsta. Oare voi cum v-aţi simţi dacă aţi vedea că vă aflaţi într-un cerc, într-o societate unde toate meritele se atribuie celor care stiu pe lângă cine să stea, printre nişte oameni corupţi fără principii, nepăsători la cei din jur. Nişte oameni care încalcă atât principiile morale cât şi cele legale. Oare cum am ajuns eu să mă perind pe lângă niste astfel de fiinţe?! Simplu ! Nu stiam ce mă asteaptă, încă mai credeam că oamenii sunt altfel, oamenii care ar trebui să ne înveţe ceva, oamenii maturi care ar trebui să fie înţelegători cu noi, care ar trebui să ne ia pe fiecare în parte ca pe nişte fiinţe individuale nu să ne bage pe toţi la un loc. Suntem fiinţe individuale! Avem personalităţi diferite! Avem nevoi diferite! 
Numai un uragan nu poate opri furtuna din mine!
Poate veţi spune că am folosit cuvinte prea dure, dar vă pot asigura că am adresat doar nişte simple alinte.

vineri, 18 iunie 2010

Dezordine

Bineînţeles că eu las tot timpu lucrurile pe ultima sută de metri, nu neapărat că vreau eu ci pentru că aşa mi se întâmplă mie (doar nu credeţi că fac eu să se întâmple, eu nu sunt uitucă, chiar nu sunt singura mea bubă este că sufăr de gauri negre dar asta e altă poveste ). Urăsc să mi se facă ordine în lucrurile mele, recunosc că e dezordine în camera mea dar e o dezordine ordonată, nu stiu dacă înţelegeţi ce vreau să spun dar eu tot timpu când vreau ceva să iau din cameră stiu exact unde este. Acest lucru era valabil până azi când binedispusă, cum sunt eu de obicei dimineţa sau poate doar în unele dimineţi... bine fie nu-s niciodată binedispusă dimineaţa. În starea mea de dimineaţă mă apuc să caut o foaie în teancu de foi albe, de foi scrise la cursuri, de cărţi, de reviste, etc. Ce credeţi am găsit foaia cu pricina? Vă spun eu ....NU! Bunădispoziţia mea de dimineaţa (dacă am avuto ) se transformă în nervi, stres şi altele. Încep să sun, că doar stiţi faza ai cu sună un prieten să te ajute, o pun în aplicare şi o sun pe Georgi;
-Fatah, nu cumva e la tine foaia cu pricina?
-Nu. Ţi-am dat-o atunci când ai fost la mine,acu vreo 2 săptămâni.
-Aha. Mersi frumos şi scuze de deranj.
. . .
Acestea fiind spuse. Vă daţi seama că mi-am pierdut speranţele să o mai gasesc dar un om cu suflet mare mi-a spus că îmi face rost de alta.
Şi acuma pot să îmi încep şi eu ziua binedispusă.

marți, 15 iunie 2010

Licenta bato cucu

Poate vă intrebati de ce sunt asa stresată cu licenta si de ce vă stresez si pe voi, răspunsul este simplu : pentru că nu mai stiu ce să mai scriu, nu mai gasesc materiale şi sunt aproape de depresie şi apăi dacă intru eu în depresie numai ies până la iarnă. Titlul lucrării este Umorul în publicitate, poate va gândiţi că este simplu, aşa gândeam şi eu când mi-am ales-o, dar vă asigur că nu este. Aşa ca m-am decis să va cer ajutorul; cei care aveţi materiale despre această temă şi binevoiţi să ma ajutaţi sunteţi bineveniţi. Acestea fiind spuse ma reîntorc la oile mele,adică la căutarea unor materiale noi.

vineri, 11 iunie 2010

Relaxare sau poate nu.

Plec de dimineata,pe week-end  la Arad,dar nu va ganditi ca plec de placere sa fac baitza intr-un strand din alt oras decat Timisoara; nuuu. Ma duc sa-mi distribui operele de arta facute de manutele mele. Cand spun opere de arta probabil va veti gandi ca o spun la misto, dar nu e asa, de data asta sunt foarte mandra de ce a putut iesi din mainile mele. Si de asemenea sunt sunt si foarte uimita ca am putut face ceva care sa-mi placa asa de mult. Deci fara discuti sambata dimineata imi voi lua cateii,pisicutele(stati linistiti ca nu se bat,sunt "crescuti impreuna") si cateva florice si plec sa ma topesc la caldura din Arad ca de asta din Timisoara m-am cam saturat.

miercuri, 9 iunie 2010

Usor,usor plecam cu toti.


A mai cazut o stea a baletului Timisorean. Flavius Sasu,prim-solist al baletului Teatrului National Sarb din Novi Sad a plecat spre cer la doar 29 de ani in urma unui accident de motocicleta. Celor care l-am cunoscut ne vine greu sa vorbim despre el la trecut, dar suntem siguri ca el va fi prezent mereu in sufletele noastre.
Dumnezeu sa-l odihneasca!!!

Timpul zboara

Probabil v-ati intrebat de ce nu am mai postat de mult timp. raspunsul e simplu dar lung,deci am sa va spun pe scurt pentru a nu va umple capul cu problemele mele. In primul rand dragi cititori, am avut banchetul(se pare ca termin facultatea:) ) urmat de un curs festiv care mi-a dat emotii :P. Nu-mi vine sa cred ca termin cu facultatea si incep sa-mi iau viata in propriile maini,lucru destul de dificil pentru ca eu sunt obisnuita ca altcineva sa ia decizile importante in locul meu.
Aceasta postare o scriu intr-o pauza de scris Licenta. Da am intrat in criza de timp si ma macina gandul ca nu-mi voi termina lucrarea de licenta la timp.
Sper ca voi reusi de acum inainte sa scriu mai des pe blog.